Focul diavolului

Damiano

Sângele mi-a stropit fața mai repede decât am putut să-mi dau seama ce se întâmplă. Sunetul gâlgâitului m-a făcut să deschid încet ochii când am văzut cine fusese lovită. Am căzut în genunchi, apăsând cu mâna pe gâtul ei, de unde sângele continua să țâșnească.

„O să fii bine… o să fii bine.” Cuvintele mi-au ieșit din gură în grabă, dar ea se sufoca cu propriul sânge, privindu-mă cu teamă în ochi, pe măsură ce lacrimile îi umpleau privirea. Am strâns din dinți, încercând să opresc sângerarea, dar, în adâncul sufletului, știam că nu pot.

„Găsiți-i! Găsiți-l pe cel care a făcut asta!”, am strigat către oamenii mei, pieptul meu ridicându-se și coborând incontrolabil de furie.

„Nu închide ochii”, am implorat-o. Ochii ei s-au lăsat în jos, dar nu s-au închis complet. Și-a așezat mâna pe obrazul meu, adresându-mi o rugăminte tăcută, înainte ca ochii ei să-și piardă viața și mâna să-i cadă pe lângă corp.

I-am luat trupul în brațe.

„Deschide ochii. Deschide ochii!”, am strigat, dar ea a rămas fără reacție.

„De ce, Damiano?”

M-am oprit și m-am uitat fix în ochii ei, care erau deschiși, dar sticloși, fără nicio scânteie de viață.

Am strâns ochii, confuz. Ceva nu era în regulă. Ochii ei erau reci și fără viață, dar gura i se mișca, țipând la mine.

„De ce m-ai lăsat să mor, Damiano? De ce? De ce? De ce?!”

Am deschis brusc ochii.

Am expirat ușor în timp ce priveam tavanul, apoi m-am așezat pe marginea patului, cu capul aplecat între umeri și coatele sprijinite pe coapse.

Încă o dată, ea mă chinuia în visele mele, oferindu-mi încă o noapte fără somn. Am acest vis de patru ani, iar furia pe care mi-o provoacă este încă adânc întipărită în mine. Dacă aș fi pus-o pe ea pe primul loc, în loc să fiu absorbit de construirea imperiului meu, poate că ar mai fi fost în viață, în loc să mă bântuie.

În loc să încerc să adorm, știind că nu voi reuși, am făcut un duș și m-am îmbrăcat pentru a face ceea ce știu cel mai bine: să mă ocup de afacerile mele și să mă asigur că totul decurge fără probleme. Era singura distracție pe care mi-o puteam oferi înainte ca ea să mă chinuie din nou pentru că nu am reușit să o protejez.

֎ ֎ ֎

Am avut o ședință după alta, eliminând un nemernic după altul. Cele mai mici lucruri mă scoteau din sărite: o privire nepotrivită, o respirație prea zgomotoasă, prea mult parfum – orice care îmi făcea degetul de pe trăgaci să lucreze peste program.

Probabil era din cauza lipsei de somn.

Fratele meu, Lorenzo, și mâna mea dreaptă, Antonio, adorau să-mi amintească cât de enervant eram când nu dormeam suficient. Probabil că erau singurii care puteau să-mi spună asta fără să sfârșească cu un glonț între ochi.

M-am întors la conac să fac încă un duș, ca să-mi spăl sângele. Un nemernic a crezut că poate să mă fure, de parcă n-aș fi observat. Îmi plăcea să mă ocup direct de ei. Îmi plăcea să-i transform în sacul meu personal de box, doar că mănușile mele erau făcute din cuțite. Era o treabă murdară, dar satisfăcătoare.

Proaspăt spălat și îmbrăcat în pantaloni și cămașă de gală, m-am dus la conacul Volante pentru a participa la petrecerea de logodnă a fratelui meu. Ajuns acolo, am aruncat o privire rapidă în jurul curții din spate, decorată pentru ocazie, în timp ce sorbeam din whisky-ul meu. Le-am spus oamenilor mei să rămână vigilenți, în caz că Gaetano Volante încerca ceva ciudat.

Am scos o țigară și am tras un fum adânc în timp ce Lorenzo și logodnica lui, Cara, își făceau apariția și se amestecau printre ceilalți invitați.

„Nenorocitul ăla de Michael nu e aici. Află unde e”, i-am ordonat lui Luca.

„Tocmai vine”, m-a informat Giovanni înainte ca Luca să apuce să se ocupe de asta.

Am inhalat adânc din țigară și am suflat fumul, în timp ce ochii mi s-au îngustat asupra femeii cu care era Michael. Am observat-o cu atenție în timp ce schimbau câteva cuvinte, înainte ca Michael să plece.

„… E sexy.” Unul dintre bărbații din apropiere a fluierat încet când a văzut-o.

„… Superbă”, a comentat altul. Nu-i puteam învinovăți; era o frumusețe de-ți tăia respirația.

Privirea mi-a alunecat în jos, savurând fiecare centimetru al corpului ei. Avea părul lung, castaniu și cârlionțat, care îi cobora până la talie. Rochia pe care o purta îi îmbrăca corpul delicios, iar decolteul generos pe care îl etala lăsa puțin loc imaginației.

Privirea mi s-a îndreptat spre fața ei și ochii noștri s-au întâlnit. Aproape că am zâmbit când am observat că se uita la mine, având în vedere că nici ea nu se prefacea că nu o face.

La naiba, avea cei mai uimitori ochi verzi pe care i-am văzut vreodată și m-am trezit atras de ei. Mi-am înclinat ușor capul într-o parte, în timp ce continuam să o privesc. Mi se părea ciudat de familiară.

Apoi mi-am dat seama în sfârșit cine era.

(Notă de la autor: Urmăriți-mă pe Facebook, Autoarea Mariam^_^)

Althaia

M-am uitat în oglindă și am dat din cap în semn de aprobare la felul în care arătam. Purtam o rochie lungă din mătase neagră, cu spatele gol, bretele subțiri și un decolteu adânc în V, care îmi dezvăluia o bună parte din decolteu.

Rochia era mulată în partea de sus și se lărgea treptat la șolduri, având o fantă lungă pe partea dreaptă, care se oprea la jumătatea coapsei. Pentru a completa ținuta, purtam pantofi cu toc stiletto negri, cu vârful deschis și curele aurii la gleznă.

Mi-am machiat ochii cu un simplu „smokey eye” maro, care îmi punea în valoare ochii verzi și le dădea un aspect ușor felin. Mi-am lăsat părul lung, cârlionțat și des, de culoare maro, să cadă natural, dar l-am accesorizat cu o agrafă strălucitoare pentru a-mi ridica o parte din păr de pe față, pe partea dreaptă.

„Revino-ți. Ce-ar putea să se întâmple, în cel mai rău caz?” Am continuat să-mi juc cu mâinile, apoi le-am forțat să rămână nemișcate în timp ce am tras aer adânc în pi