Capcana lui Ace

M-am uitat fix la fata din fața mea, iar ochii ei nervoși, ascunși în spatele ochelarilor cu ramă neagră, erau și ei ațintiți asupra mea. Cu ezitare, mi-am ascuns o șuviță de păr care îmi căzuse pe frunte în spatele urechii și mi-am mușcat buza. Ea m-a imitat. Am clipit, la fel a făcut și ea.

„Ai terminat cu jocul ăsta de priviri cu tine însăți, Em?”, s-a auzit un oftat din spatele meu. „Pentru numele lui Dumnezeu! Faci asta de cinci minute! Acum chiar că mă sperii!”

Am aruncat o privire către cea mai bună prietenă a mea prin oglindă. Cu brațele încrucișate pe piept, așezată pe marginea patului meu, se uita încruntată la mine.

Mi-am îndreptat din nou privirea spre reflexia mea. „Nu știu, Beth. Crezi că lui... o să-i placă cum arăt?”

„După ce am petrecut două ore să te aranjăm? Da, credem că o să-i placă cum arăți. Și nu te va respinge când îi vei mărturisi dragostea ta veșnică”, a spus cealaltă prietenă bună a mea, Casie, care stătea lângă Beth.

Respingere. Același cuvânt care îmi bântuie visele de ani de zile. Aștept această zi de șase ani. Ziua în care mi-a spus acele cuvinte. De atunci aștept.

Și dacă mă respinge astăzi… nu știu ce aș face.

„Vrei să fii prințul meu, Ace? Vreau să fiu prințesa ta”, l-am întrebat pe cel mai bun prieten al fratelui meu când mi-a dăruit o rochie de Cenușăreasa de ziua mea de naștere, când am împlinit nouă ani.

El a râs de întrebarea mea prostuță, aproape rupându-mi inima. Dar apoi, când mi-a văzut fața dezamăgită, s-a aplecat în fața mea, privindu-mă în ochii turcoaz cu ochii lui cenușii ca o furtună. „Tu ești prințesa mea.”

„Serios?” M-am luminat ca un brad de Crăciun. „Asta înseamnă că te vei căsători cu mine?”

Și-a mușcat buza, iar ochii i s-au luminat de amuzament. „Îmi pare rău, Rosebud! Dar nu pot.”

„De ce nu?” am făcut o mutriță.

„Pentru că nu e momentul potrivit. Ești încă atât de tânără.”

„Atunci când va fi momentul potrivit?” L-am privit cu atâta speranță.

„Când te vei transforma dintr-un boboc de trandafir într-un trandafir înflorit.”

Așteptasem până în acea zi să înfloresc ca un trandafir. Nu știam ce înseamnă asta în acel moment. Dar, ca să-mi amintesc și să înțeleg, am scris acele cuvinte în jurnalul meu personal.

Iar Casie spunea că la vârsta asta eram destul de mari ca să avem un iubit. Ei bine, ea avea deja unul la vârsta de paisprezece ani, iar acum, la cincisprezece, este la al patrulea.

Știam că orice ar fi spus Ace în acea zi, o făcuse pentru că nu voia să frângă inima naivă a unei fetițe de nouă ani. Dar nu-mi păsa. Cred că eram gata să-i mărturisesc sentimentele mele astăzi. De data asta, pe bune.

„Em, arăți superb! Deși îmi plăcea mai mult părul tău lung și ondulat. Dar nu-i nimic, și asta ți se potrivește”, a comentat Beth.

Mi-am tăiat părul, care îmi ajungea până la talie, până la umeri și mi-am îndreptat buclele sălbatice. Exact ca Tess, sora mea. Ea și fratele meu, Tobias, erau gemeni. Așa că, evident, Ace era și cel mai bun prieten al ei. Și îl auzisem odată spunând că îi plăcea părul lui Tess. Așa că mi-am aranjat părul exact ca al ei. Deși al ei era blond, iar al meu era castaniu.

„Părul scurt e la modă acum. Și lui Ace îi plac fetele cu părul scurt”, am răspuns, verificându-mi unghiile îngrijite. Exact ca ale lui Tess.

Exact cum prefera Ace. Toate iubitele lui erau exact ca sora mea. Frumoase și elegante. Da, eram geloasă pe ele. Dar, până la urmă, toate erau doar trecătoare. Odată ce vom fi împreună, nu va mai exista nimeni altcineva în viața lui în afară de mine.

Am roșit la gândul ăsta.

Așa că am decis să fiu ca ele, inspirându-mă din sora mea. Poate că atunci o să mă remarce?

Și toată transformarea de astăzi era dovada. Îmbrăcată ca Tess, aranjată ca Tess. I-am furat chiar și parfumul preferat din camera ei.

„Nu e rochia asta prea scurtă, Casie?” Deși voiam să port ceva ca Tess, nu mă simțeam confortabil în ele. Ei bine, ei îi stăteau bine în rochiile alea strâmte. Avea destul atât în față, cât și în spate. În timp ce eu eram plată în ambele sensuri. Păi, o fată de cincisprezece ani nu putea avea mai mult.

„Ba nu! O să porți asta și cu asta basta! Nu vrei să-l faci pe Ace să te remarce?” A ridicat o sprânceană.

„Bine!”, am spus, inspirând adânc. Haide, Em! Poți s-o faci!

„Bine, hai să mergem acum! Altfel o să ratăm intrarea grandioasă a fratelui și a surorii tale”, a ciripit ea, ieșind afară cu pași ușori.

Astăzi era ziua de naștere a fraților mei mai mari, care împlineau nouăsprezece ani. Și se știa că fiecare ocazie specială din familia Hutton era grandioasă. Așa că nimeni nu voia să rateze acest eveniment special. Aproape jumătate dintre familiile renumite erau invitate astăzi.

Când am ajuns cu toții în sală, nu stăteam locului. Mâinile îmi erau umede, iar inima îmi bătea cu putere. Eram emoționată pentru întâlnirea de diseară cu Ace. Iar rochia mea prea scurtă mă făcea să mă simt și mai incomodă.

I-am zărit pe tata și pe mama în mulțime. Stăteau unul lângă celălalt, ca întotdeauna. Erau mereu lipiți unul de celălalt. Chiar și după douăzeci de ani de căsătorie, erau atât de îndrăgostiți unul de celălalt.

Și asta îmi dădea speranță. Dacă eu și Ace am fi așa într-o bună zi…

„Emmy!” Vocea mamei mi-a întrerupt visarea cu ochii deschiși.

Am zâmbit și m-am îndreptat spre ei.

„O, Doamne! Uită-te la tine! Micuța mea e atât de frumoasă azi!”, a exclamat ea, cu un zâmbet orbitor.

„Crezi?” Am roșit.

„Desigur, scumpo! Ar trebui să o faci mai des!”

Tata a rămas tăcut. Nu părea prea încântat că mă îmbrăcasem așa. Era total împotriva naturii mele.

„Nu ți-a plăcut rochia pe care ți-am adus-o, prințeso?”, m-a întrebat el.

Mi-a plăcut. Foarte mult. Dar lui Ace nu i-ar fi plăcut asta.

„Sigur că mi-a plăcut, tată! Dar… n-am găsit bijuterii care să se asorteze cu ea”, am mințit.

El a dat din cap.

Mama avea o privire complice. Știa, toată lumea știa de pasiunea mea pentru Achilles Valencian. Dar nu știau că era mai mult decât o simplă pasiune.

El a devenit prințul visurilor mele din ziua în care a pășit în casa noastră împreună cu Tobis, când aveam doar șapte ani. Îmi aminteam încă foarte clar acea zi, în amintirile mele vagi. Dar în ziua în care m-a salvat de niște bătăuși de la școală, a devenit eroul meu. Și, cu timpul, a devenit iubirea vieții mele.

M-am abținut să-mi acopăr obrajii înroșiți. Unde era el?

M-am uitat în jur. Ar fi trebuit să fie deja aici. Luna trecută, când a jucat șah cu mine, mi-a promis că va veni în seara asta. Și nu și-a încălcat niciodată promisiunile față de mine.

Obișnuia să vină aici în fiecare zi. Dar, după tragedia prin care a trecut familia lui acum un an, vizitele lui la noi acasă s-au rarificat. S-a schimbat. Ace, cel vesel și fără griji, s-a transformat într-un Ace pierdut și mereu supărat. Totuși, cu mine era mereu blând. Venea să ne vadă o dată pe lună. Și, bineînțeles, să joace șah cu mine.

Mulțimea a izbucnit în urale când Tess și Tobias au coborât scările într-un mod spectaculos, sub lumina reflectoarelor. Într-o rochie roz de zână, care îi ajungea până la jumătatea coapsei, Tess arăta ca o adevărată zână, în timp ce Tobias arăta bine în smochingul său negru. Au zâmbit către camere și către toată lumea, în timp ce grupul lor de prieteni aplauda și fluiera în nebunie.

Dar de Ace nu se vedea nici urmă.

Scuzându-mă, m-am plimbat fără țintă printre oameni.

Unde ești?

„Au!”

M-am ciocnit de un piept tare și m-am clătinat înapoi. O pereche de brațe m-au cuprins de talie.

„Îmi pare atât de rău…” Ridicând privirea, mi s-a tăiat respirația.

Ochi cenușii, furtunoși, mă priveau de sus. Barba lui stufoasă dispăruse, dezvăluind maxilarul său bine conturat. Părul negru ca tăciunele era dat pe spate cu gel, iar inelul de pe sprânceana dreaptă lipsea astăzi. Deși avea cearcăne sub ochii lui frumoși și slăbise puțin față de înainte, arăta în continuare uluitor.

„Rosebud?” Fruntea i se încreți în timp ce mă ajuta să mă ridic în picioare. Ochii lui îmi parcurseră trupul de sus până jos, iar buzele i se strânseră. „Ce porți?” Accentul grecesc din vocea lui era profund.

Și asta se întâmpla de fiecare dată când era supărat.

Mi s-au mărit ochii. Nu-i plăcea cum arătam?

„Uh, de ce? Nu arăt bine?” Mi-am mușcat buza. „Credeam că o să-ți placă.”

Încruntarea i s-a adâncit când mi-a privit părul și machiajul pronunțat. Dar apoi a dat din cap. „Nu ai nevoie de aprobarea mea pentru nimic, Emerald. E alegerea ta să porți ce vrei.” Cu aceste cuvinte, a plecat.

Mi s-a strâns inima. M-am uitat în jos, la mine. Era ceva în neregulă cu aspectul meu? De ce era atât de distant?

Se comportă așa de când a murit tatăl lui. Familiile noastre nu erau atât de apropiate, ei preferau mereu intimitatea. Așa că nimeni nu știa cu adevărat ce s-a întâmplat cu tatăl lui. Dar, orice s-ar fi întâmplat, l-a schimbat radical pe Ace. Și mi-a făcut inima să sufere pentru el.

Am alergat sus, m-am schimbat în rochia albă pe care mi-o adusese tata și mi-am dat jos machiajul. Odată mulțumită de noul meu look neutru, m-am întors jos.

Ignorând privirile mirate ale lui Casie și Beth, m-am dus să-l caut din nou pe Ace.

Fratele și sora mea erau ocupați să discute cu prietenii lor, dar el nu era acolo.

„Hei, Em!”, m-a strigat Tobias.

Zâmbind, m-am îndreptat spre ei.

„Nu uiți ceva, surioară?”

Râzând, l-am îmbrățișat strâns. „La mulți ani!”

M-a ridicat de la pământ, făcându-mă să țip de bucurie. „Unde e cadoul meu?”, m-a întrebat, după ce m-a pus jos.

Lui Tobias i-a plăcut foarte mult cadoul meu de ziua lui. De fapt, i-a plăcut tortul de catifea roșie pe care i l-am pregătit, de când mi-am perfecționat abilitățile în ale gătitului. La fel și lui Ace.

„O să-l primești după petrecere. E în frigider”, i-am răspuns, îndreptându-mi privirea spre mulțime pentru o clipă.

Și iată-l, stând într-un colț, lângă o masă. Cu un pahar în mână, părea cufundat în gânduri.

„La mulți ani!” Am îmbrățișat-o pe Tess și i-am urat „La mulți ani!”.

„Mulțumesc!” S-a dat puțin înapoi. „Te-ai schimbat?” Ochii ei mi-au scrutat rochia.

Mark, un băiat din grupul lor, l-a bătut pe Ace pe spate, salutându-l. Dar el l-a ignorat. Iar când Mark a întins mâna spre paharul din mâna lui, Ace i-a aruncat o privire ascuțită, făcându-l să se retragă.

„Păi, da! Rochia aia era puțin incomodă”, am spus distrată. Mi-am îndreptat privirea spre el. „Mă întorc într-un minut.”

Când am vrut să plec, m-a prins de braț și m-a tras departe de auzul prietenilor ei. „O să-i mărturisești în seara asta, nu-i așa?”

Am scos un suspin de surprindere. De unde știa?

„Nu o face”, mi-a spus ea cu voce aspră. „O să rămâi doar cu inima frântă.”

Încruntându-mă, mi-am smuls brațul din strânsoarea ei. „De unde știi? Cine știe, poate și lui îi place de mine.”

„Nu fi prostuță, Em! Doar pentru că e blând cu tine nu înseamnă că nutrește vreun sentiment pentru tine.” Vocea ei era aspră. „Și amândouă știm că ține la tine doar ca la o soră, nu ca la o iubită. Așa că nu-l face de râs cu prostia ta. E deja tulburat de propriile lui probleme.”

Cuvintele ei m-au durut. Mereu mi-a fost teamă că bunătatea lui față de mine ar putea fi doar o iubire frățească. Dar, în adâncul sufletului, simțeam că era mai mult decât atât. Poate că era o prostie și o aiureală, dar inima îmi spunea să nu-mi pierd speranța.

Nu voi ști decât dacă îl confrunt, nu-i așa?

„Nu o să-l pun într-o situație jenantă. Și tu nu știi totul. Așa că de ce nu te duci să te bucuri de petrecerea ta și mă lași în pace?” Tonul meu s-a potrivit cu al ei.

Ochii ei albaștri au sclipit. „Stai departe de el, Emerald. Nu e cel potrivit pentru tine.”

Acum mi s-a aprins furia. „O să fac ce naiba vreau eu, Tess. Nu e treaba ta! Așa că lasă-mă în pace!” M-am întors pe călcâie și am plecat cu pași mari.

Odată ce m-am apropiat de locul unde stătea Ace, am respirat adânc pentru a mă calma și mi-am netezit părul. Nimeni nu mă poate opri să-ți spun ce simt astăzi.

„Hei!” Vocea mi-a ieșit timidă, încrederea dispărând din aer. Nervozitatea îmi flutura în stomac.

Ochii lui cenușii s-au ridicat spre ai mei. De data aceasta, privirea lui nu trăda nemulțumire. Dar nici plăcere nu se citea în ei. Erau pur și simplu reci.

Era într-adevăr într-o dispoziție proastă. Ar trebui să o fac astăzi? Dar mi-a trebuit atât de mult curaj să mă hotărăsc. Nu știam dacă voi mai avea atâta curaj în curând.

„Nu vrei să joci șah cu mine azi, Ace? Aștept de mult o nouă partidă.”

Poate că, după partidă, îi va trece supărarea?

S-a gândit o secundă, apoi a dat din cap. „Da, sună bine. Oricum, petrecerea asta mă plictisește.”

Zâmbetul meu era de-a dreptul larg. „Bine, lasă-mă să mă duc să pregătesc tabla. În bibliotecă, ca de obicei?”

El a dat din cap, luând o înghițitură. „Vin și eu în câteva minute.”

Nereușind să-mi stăpânesc entuziasmul, mi-am aruncat brațele în jurul gâtului lui și l-am îmbrățișat strâns. Parfumul lui exotic, cu o notă de fum, m-a amețit. „O să te aștept.”

Gestul meu brusc l-a luat prin surprindere, iar el a rămas nemișcat. Atingerea lui pe spatele meu era aproape inexistentă. Inspirând adânc, m-a îndepărtat apucându-mă de umeri. Buzele îi erau strânse într-o linie dreaptă când a spus: „Du-te!”

Dând din cap, am fugit spre mica noastră bibliotecă și am început să pregătesc tabla de joc. Abia mă abțineam să nu încep să dansez de bucurie. În sfârșit, urma să-i spun.

Să-i spun că îl iubesc.

Au trecut zece minute, iar el încă nu venise. Apoi au devenit douăzeci. Și nu era niciun semn de el. Am ratat chiar și tăierea tortului, ca să nu fie nevoit să aștepte dacă venea aici.

Spusese că va ajunge în câteva minute.

Oftând, m-am ridicat și am coborât din nou scările. Petrecerea era în plină desfășurare. Majoritatea celor mai în vârstă se retrăseseră pentru seara aceasta și rămăseseră doar tinerii, dansând și bând cu nesaț.

Am zărit-o pe Cassie dansând cu fratele meu, iar Beth bea cu niște fete. Dar pe el nu-l vedeam nicăieri. Muzica tare și mirosul înțepător de alcool aproape că mi-au provocat greață.

Unde e?

Făcându-mi drum printre dansatorii pe jumătate beți, m-am îndreptat în vârful picioarelor spre balcon. Dar nici acolo nu era. Oare a uitat de meciul nostru și a plecat deja?

Dar el nu uită niciodată meciul nostru.

Suspinând dezamăgită, am decis să mă întorc în camera mea. Poate altă dată.

Tocmai când m-am întors să plec, am auzit ceva. Niște zgomote ciudate. Nu intrasem complet pe balcon, stăteam la ușă.

Curioasă, am pășit încet înăuntru și m-am uitat spre dreapta.

Am înghețat. Inima mi s-a oprit în piept, iar respirația mi s-a oprit în gât. Mâinile îmi tremurau pe lângă corp, în timp ce priveam scena din fața mea.

Mâinile lui erau strânse ferm în jurul taliei ei, iar ale ei îl înconjurau pe gât; o mână îi trăgea de păr, în timp ce buzele lor se îmbinau într-un sărut pasional. Nu mai rămăsese nici măcar un inch de spațiu între ei.

Fiecare gemet și suspin al lor mi-a străpuns inima ca o mie de înjunghieri cu cuțitul, sfărâmând-o în milioane de bucăți. Picioarele mi s-au clătinat înapoi, iar lacrimile mi-au curs din ochi.

Mâinile lui îi mângâiau trupul în timp ce o trăgea mai aproape. Inima mi s-a strâns atât de tare încât a trebuit să-mi strâng pieptul cu mâinile. Un suspin amenința să-mi scape de pe buze, dar mi-am acoperit gura cu o mână și am fugit.

Am alergat și am alergat până am ajuns în camera mea. Închizând ușa în urma mea, am scos un suspin de agonie. Lacrimile îmi încețoșau vederea, în timp ce încă aveam o mână pe piept, care mă durea fizic.

Simțeam cum mi se sfărâmă sufletul, căzând în bucăți ireparabile.

Le-am auzit pe cele mai bune prietene ale mele bătând la ușă, iar vocile lor îngrijorate mi-au ajuns la urechi. Dar nu puteam vorbi, nu mă puteam mișca. Tot ce puteam face era să stau întinsă pe podea, în camera mea întunecată, și să plâng cu toată inima.

Imaginile cu ei îmbrățișați unul de celălalt îmi treceau prin minte iar și iar, făcându-mă să sufăr și mai mult.

El nu știa, dar ea da. Trădarea ei nu făcea decât să intensifice și mai mult durerea. Trădarea celorlalți putea fi tolerată, dar trădarea celor dragi – nu.

Cum a putut să-mi facă asta? Cum?

Am rămas pe podeaua rece toată noaptea, strângându-mi inima la piept, jelind pierderea iubirii mele.

Iubirea pe care propria mea soră mi-a răpit-o.

Am aruncat o privire la ceasul de la mână.

Nouă și jumătate.

„Doamnă, vă rog să vă opriți telefonul mobil. Avionul este pe punctul de a decola”, a spus însoțitoarea de zbor cu vocea ei angelică.

„Da, doar o clipă.” I-am aruncat o privire plină de scuze.

Dând din cap, s-a îndepărtat.

„Mamă, trebuie să închid acum. Echipajul m-a avertizat deja pentru a doua oară.”

„Bine, bine! Te las acum. Oricum, vii la mine în câteva ore. Te vom aștepta în fața aeroportului când vei ateriza!”, îi se auzea entuziasmul în voce. Un sentiment brusc de dor de casă mi-a cuprins mintea. Au trecut doi ani de când nu i-am mai văzut.

„Și ține-l pe băiatul ăla la distanță”, a strigat tata din fundal.

Clătinând din cap, am râs ușor. „Bine, băieți! Ne vedem la aeroport.”

„Te iubim, scumpo!”, au spus ei în cor.

„Și eu vă iubesc!”

Suspinând, m-am uitat pe fereastră. Un alt avion decola de pe pistă, zburând sus pe cer. Mereu m-a fascinat asta. Deș